Transportoare pneumatice

4 Persoane urmăresc acum acest produs.

Descriere

Aproape orice material poate fi transportat în fază diluată prin conducte, indiferent de mărimea particulelor, formă și densitate. Doar distanța și capacitatea de transport pot fi cele care limitează transportul acestora.

Aplicațiile acestui sistem de transport se regăsesc în multe domenii de activitate: materiale plastice, agricultură, minerit, chimie, farmacie, metalurgie, etc.

Modul de transport în presiune depinde în primul rând de natura materialului transportat și de dimensionarea corectă a componentelor din sistem. Parametrul principal, căruia trebuie acordată atenție maximă pentru funcționarea corectă a unui sistem de transport pneumatic, este valoarea minimă a vitezei pe care trebuie să o mențină aerul în conducte, astfel încât particulele de material să rămână în suspensie. Contactul dintre particule și componentele sistemului de transport poate avea ca efect secundar spargerea particulelor și erodarea în timp a conductei de transport.

Contactează-ne